luni, 23 ianuarie 2012

Lectii Saxofon - Lectia 10-Denumirea calpelor 3

Lectii Saxofon - Lectia 10-Denumirea clapelor 3

 Grifura (digitaţia) lui SI bemol (Bb)  
- de desubtul portativului
SI bemol de desubtul portativului se ia cu toate clapele saxofonului absolut închise.
- de pe linia a treia
SI bemol de pe linia a treia a portativului se ia cu degetul arătător al mâinii stângi + clapa nr. VII  cu degetul arătător al mâinii drepte.

şi
- de deasupra portativului cu o linie suplimentară.
  SI bemol de deasupra portativului cu o linie suplimentară se ia ca şi SI bemol de pe linia a treia a portativului + clapa de duodecimă (octavă).     

Claviatura saxofonului are aceeaşi grifură pe porţiunea diapazonului RE1 (octava 1)- DO 3 (octava 3), cu deosebirea că de la RE2 (octava 2) de pe linia a patra a portativului se ia cu clapa de duodecimă (octavă)

Gama FA major în 2 octave
Gama RE minor natural în 2 octave
Gama RE  minor melodic în 2 octave
Gama RE minor armonic în 2 octave

Lectii Saxofon - Lectia 9 Denumirea clapelor 2

Lectii Saxofon  - Lectia 9-Denumirea clapelor 2

Grifura (digitaţia) lui FA diez (F #):
se ia cu degetele mâinii stângi (arătător, mijlociu şi inelar), (grifura lui SOL) +     degetul mijlociu al mâinii drepte.

   Grifura (digitaţia) lui SOL diez (G #):
se ia cu cele trei degete ale mâinii stângi (arătător, mijlociu şi inelar) + degetul mic al mâinii stângi care acţionează clapa a VI a.

Gama LA minor natural

Gama LA minor melodic

Gama LA minor armonic

duminică, 22 ianuarie 2012

Lectii saxofon - Lectia 8-Denumirea clapelor

Lectii saxofon - Lectia 8-Denumirea clapelor

 I.6. Denumirea clapelor
Nota SI de pe linia a III a a portativului se ia cu degetul arătător
Nota LA de pe spaţiul II al portativului se ia cu degetul mijlociu
Nota SOL de pe linia a II a a portativului se ia cu degetul inelar

1.6.1. Grifura şi digitaţia la mâna stângă

SOL  se ia cu toate degetele mâinii stângi fără degetul mic, degetul mare se ţine pe butonul fixat pe verso instrumentului;
LA se ridică degetul inelar;
SI se ridică degetul mijlociu;
DO se ridică degetul arătător şi inelar şi se pune degetul mijlociu

Emisia sunetelor se face printr-o articulaţie de limbă.
Articulaţia este izbirea (lovirea) coloanei de aer (împingerea) în muştiuc.
Articulaţia la saxofon este pronunţarea consoanelor  ,,ti” ,  ,,di” sau ,,tu” ,  ,,da”.

I.6.2. Grifura şi digitaţia la mâna dreaptă
 
Acum suntem pe porţiunea inferioară a saxofonului – registrul grav.
Se vor închide clapele de pe porţiunea superioară a saxofonului cu grifura lui SOL de pe linia a doua a portativului.




Apoi emitem sunetele :
Nota FA se ia cu degetul arătător al mâinii drepte
Nota MI se aşează şi degetul mijlociu al mâinii drepte
Nota RE  se aşează şi degetul inelar al mâinii drepte
Nota DO închidem cu degetul mâinii drepte clapa a III a, a doua de jos

Până aici s-a învăţat grifura şi digitaţia celor 6 găuri care sunt acoperite cu platouri şi care sunt acţionate de degetele:
                                                                         
Mâna stângă:                          
1.    arătător
2.    mijlociu
3.    inelar.

Mâna dreaptă:
1.    arătător
2.    mijlociu
3.    inelar
4.    mic

Ele sunt numerotate astfel:

DO (C), SI (B), LA (A),  SOL (G),  FA (F),  MI (E), RE (D), DO (C) .

Se observă întrebuinţarea celor 7 numiri de note în coborâre, formând astfel prima gamă majoră diatonică.

Gama DO major

DO (C) ,  RE (D),  MI (E),  FA (F),  SOL (G),  LA (A),  SI (B), DO (C) 

 

Lectii saxofon - Lectia 7-Respiraţia şi actul respirator

Lectii saxofon - Lectia 7-Respiraţia şi actul respirator

Se divide în două elemente:
1.    inspiraţie
2.    expiraţie
1.    Inspiraţia este momentul în care tragem aer în plămâni şi trebuie făcută scurt repede şi fără zgomot prin colţurile gurii.
2.    Expiraţia este momentul în care împingem-suflăm aer inspirat, în muştiuc. Expiraţia trebuie să fie de durată lungă, după necesitate pentru a folosi cantitatea de aer suflat egal (cu fraza muzicală) durata valorilor de note (o notă întregă sau mai multe).
Inspiraţia şi expiraţia trebuie făcută cu o deosebită atenţie. Cantitatea de aer inspirat trebuie să fie egal cu fraza muzicală. Dacă este mai mare se produce oboseala, iar dacă este mai mică provoacă simptome de sufocare prin efortul depus de instrumentist.

Lectii saxofon - Lectia 6-Producerea sunetelor

Lectii saxofon - Lectia 6-Producerea sunetelor

    Înainte de a se trece la emisia primelor sunete se va sufla pe muştiucul liber cu ancia primele două trei şedinţe.

Apoi cu saxofonul 1-2 şedinţe (lecţii) fără a se aplica degetele pe clape.

Aceste şedinţe având ca scop formarea ambajurului şi obişnuirea elevului cu instrumentul.

Se va urmări poziţia corectă a buzelor şi a mâinilor si corpului.

  Exerciţiile  de emis note lungi trebuie executate mărind treptat timpul de suflat de la 5 minute la 20 de minute.

Apoi se va trece la aplicarea degetelor mâinii stângi pe porţiunea superioară a saxofonului şi memorizarea claviaturii.

Lectii saxofon - Lectia 5-Poziţia în care trebuie ţinut saxofonul

Lectii saxofon - Lectia 5-Poziţia în care trebuie ţinut saxofonul

 I.4.1 Aşezarea corectă a mâinilor

A. Mâna stângă



B. Mâna dreaptă


Se vor ţine mâinile şi degetele cât mai relaxate, iar degetele trebuie să ţină închise clapele după emiterea notelor.

marți, 3 ianuarie 2012

Lectii saxofon - lectia 4 Părţi componente

Lectii saxofon - lectia 4 Părţi componente
   Saxofonul a fost inventat de  Adolph Sax în 1846. Cel puţin, la data de 28 iunie 1846 a fost data când el a obţinut patentul pentru acest instrument. Saxofonul face parte din categoria instrumentelor de suflat.
   Corpul, tubul de legătură (gâtul) şi muştiucul sunt cele mai importante părţi componente ale saxofonului. Corpul include toate clapele şi pâlnia, deschiderea din partea de jos a saxofonului. Câteodată, la modelele mai mici de saxofon tubul de legătură (gâtul), poate face parte din corpul saxofonului. Tubul de legătură (gâtul) are pe el clapa de octavă. Clapele sunt aşezate pe corpul saxofonului. Dacă se apasă clapa octavei se pot emite sunetele înalte. Tubul de legătură (gâtul) uneşte corpul saxofonului cu muştiucul. La capătul de sus al gâtului se introduce muştiucul, care de obicei este negru, dar poate avea şi alte nuanţe şi suţine ancia. Ancia este folosită pentru emiterea sunetelor şi este susţinută de muştiuc cu ajutorul brăţarei de metal. 
   Digitaţia tuturor saxofoanelor este aceaşi.
   Saxofonul are două octave.
   Nota cea mai joasă este LA diez (A#) sau SI bemol (Bb).
    Ordinea notelor de jos în sus este următoarea: 
SI (low B), DO (low (or on piano, middle) C), DO diez (low C#), RE (low D), RE diez (low D#) echivalent cu Mi bemol (Eb), MI (low E), FA (low F), FA diez (low F#), SOL (low G), SOL diez (low G#), LA (low A), LA diez (middle A#), SI (middle B), DO (middle C), DO diez (middle C#), RE (middle D), RE diez (middle D#), MI (middle E), FA (middle F), SOL (high G), SOL diez (high G#), LA (high A), LA diez (high A#), SI (high B), DO (high C), DO diez (high C#), RE (high D), RE diez (high D#), MI (high E), şi FA (high F).

La saxofon se cântă cu mâna stângă pe clapele din partea superioară a saxofonului şi cu mâna dreaptă pe partea inferioară de jos a saxofonului.
 Se aşează buza inferioară peste dinţii de jos şi se aşează pe partea de dedesubt a muştiucului (pe partea cu ancia). Buza superioară şi dinţii de deasupra vor fi aşezaţi pe partea de deasupra a muştiucului. Nu introduceţi prea mult în faţă  muştiucul dar nici prea în spate. Încercaţi să vă simţiţi confortabil. 

Nu strângeţi şi nu muşcaţi prea tare!

Respiraţi puternic pentru a emite sunetele joase şi mai uşor pentru sunetele înalte.
Apăsaţi cu degetele mâinilor clapele pentru a emite notele. 
Înainte de a cânta trebuie să umeziţi ancia, deoarce face mai comodă presiunea buzelor pe ea şi este mai uşor de cântat. 
Saxofonul este, probabil unul dintre cele mai delicate instrumente. De aceea este necesar a avea grijă de întreţinerea lui. Aveţi grijă să nu fie lovit de alte obiecte şi după ce s-a cântat cu el trebuie aşezat în cutie sau husă. La fel se procedează şi cu tubul de legătură (gâtul)muştiucul şi cu ancia. 

Toate vor fi puse în ordine la locul lor! 
Acest instrument a dat muzicii culoare şi farmec prin numeroşi interpreţi. Dintre cei mai cunoscuţi enumerăm:
 John Coltrane, Charlie Parker, Sonny Rollins, Adolphe Sax, Zoot Sims, Eddie "Lockjaw" Davis, Stan Getz, Paul Desmond, Dexter Gordon, Illinois Jacquet, John Zorn, Benny Carter, Ornette Coleman, Wardell Gray, Branford Marsalis, şi Eddie Vinson.
Ex. Saxofonul alto MI bemol

I.3. Corpul unui saxofon alto
 În mijlocul fotografiei, deschizătura mare o reprezintă pâlnia. Sus în partea dreaptă este deschizătura unde se va pune gâtul.

Gâtul. Inelul de argint din partea superioară este o parte a clapei de octavă. Obiectul maro de la capăt este locul unde se introduce muştiucul.  




Muştiucul. Partea maro este ancia, care de obicei este făcută din bambus. Brăţara este cea care susţine ancia pe muştiuc.

SAXOFONUL ALTO Mi Bemol














Lectii saxofon - Lectia 3 Descrierea saxofonului




Lectii saxofon - Lectia 3 Descrierea saxofonului




Mouthpiece = muştiuc;
Reed = ancia (platina);
Ligature = brăţara de metal;
Crook (neck) =  tubul de legătură (gâtul);
Body = corpul saxofonului;
Keys = clapele;
Bow = cotul;
Bell = pâlnia;

Lectii Saxofon - lectia 2 Tipuri de saxofon

Lectii Saxofon - lectia 2 Tipuri de saxofon
Tipurile cele mai răspândite, având o întindere utilizată în scris de la si bemol 
până la fa 3 (si bemol din octava mică – fa din octava a treia) sunt:

1.     saxofonul sopranino în mi bemol (transpune în terţa mică superioară);




2.     saxofonul soprano în  si bemol;



3.     saxofonul alto în mi bemol (transpune la o sextă mare inferioară);





4.     saxofonul tenor în si bemol (transpune la o nonă mare inferioară);




Mai puţin răspândite sunt tipurile cu întindere utilizată în scris de la si bemol până la mi bemol 3 (si bemol din octava mică – mi bemol din octava a treia) sunt:

5.     saxofonul bariton în mi bemol (transpune în terţiadecima mare).


 
   Saxofonul are un timbru specific şi face impresia unui sunet produs de un clarinet, oboi şi violoncel care cântă la unison. În forte se apropie de timbrul clarinetului. Este folosit uneori în muzica de operă, în cea simfonică, muzica uşoară, jazz etc.


   Alte modele  de saxofoane utilizate mai rar, dar care îmbogăţesc şi ele prin unicitatea lor, inventarul instrumentelor muzicale: 

- Bass Saxofon    

                                  
- MI bemol (E flat) contrabass Saxofon

- Sub contrabass Saxofon, Construit în 1965 de Charles Ponte Music Company NYC

Câteva modele de saxofoane:


 Această fotografie arată un contrabass saxofon (stânga) şi cinci saxofoane bass.


luni, 2 ianuarie 2012

Lectii Saxofon - lectia 1 Istoric

Lectii Saxofon -  lectia 1 Istoric
SAXOFON [în limba italiană saxofono, sassofono; în limba franceză saxophone; în limba germană Saxophone de la Sax- numele constructorului şi cuvântul grecesc phone = sunet , voce].
Instrument de suflat de alamă, de formă conică, prevăzut cu clape cu un muştiuc ca al clarinetului. A fost construit în 1840 ca o familie de instrumente de către  Adolphe Sax (1814 – 1894)
     Adolphe Sax s-a născut la 6-XI-1814 în Belgia loc. Dinant. Tatăl său, Charles era un făuritor de instrumente muzicale. În timpul tinereţii sale, Adolphe a studiat clarinetul şi flautul la Conservatorul din Bruxeless. Pasiunile tatălui său pentru crearea de instrumente muzicale l-au influenţat profund şi  el a inceput să improvizeze un clarinet cu un ton de bas diferit (bass clarinet). Ideea sa a venit de la acest clarinet la care a adăugat un corp lung cu o cotitură mare jos ,iar sus cu ceea ce vedem astăzi.

   1841-Adolphe Sax a arătat pentru prima dată creaţia sa (un DO (C)bass saxofon) compozitorului Hector Berlioz. Marele compozitor a fost încântat de unicitatea şi diversitatea instrumentului. 

   1842-Adolphe Sax merge la Paris. La data de 12 iunie, Hector Berlioz publică un articol în ziarul parizian "Journal des Debats" descrierea saxofonului.

   1844-Adolphe Sax a prezentat creaţia sa publicului în cadrul unui congres industrial de la Paris. La 3 februarie, în acelaşi an, Hector Berlioz, prietenul bun al lui Adolphe Sax a compus o lucrare corală. Lucrarea corală a lui Hector Berlioz se intitula ,,Chant Sacre” (,,Cântec sacru”) şi includea şi saxofonul.  În decembrie, saxofonul a debutat în orchestră la Consevatorul din Paris în opera "Last King of Juda" de Georges Kastner. 

    1845-Fanfarele militare franceze foloseau oboiul şi cornul francez, dar Adolphe Sax a adăugat la acestea,  noile creaţii, saxofoanele în Si bemol (Bb) şi Mi bemol (Eb). 

    1846-Adolphe Sax obţine patentul pentru saxofonul său care avea 14 variante. Unele dintre ele: MI bemol (E flat sopranino), FA (F sopranino), SI bemol (B flat soprano), DO (C soprano), MI bemol (E flat alto), FA (F alto), SI bemol (B flat tenor), DO (C tenor), MI bemol (E flat baritone), MI bemol (B flat bass), DO (C bass), Mi bemol (E flat contrabass), şi FA (F contrabass). 

  1847-14 februarie la Paris, a fost creată prima şcolă în care se preda muzică instrumentală pentru saxofon. A fost inclus şi la "Gymnase Musical", o şcoală de fanfară militară.

    1858 - Adolphe Sax devine profesor la Conservatorul din Paris (Paris Conservatory).

    1866-Patentul pentru saxofon expiră şi Millereau Co. Introduce la saxofon clapa Fa diez. 

    1881-Adolphe Sax extinde patentul său original pentru saxofon. El deasemenea, face modificări şi include SI bemol (Bb) şi LA (A)   

    1885-Primul saxofon a fost construit în U.S.A. de Gus Buesher. 

    1886-saxofonul se schimbă din nou, nota DO (C) a mâinii drepte a fost divizată putând fi emisă cu amândouă degete aratătoare de la ambele mâini.

   1887-Predesesorul articulaţiei SOL diez (G# ) Evette and Schaeffer şi inelul de octavă  a fost inventat de Association Des Ouvriers.

1888-Singura octavă pentru saxofon a fost folosită ptr saxofonul în MI bemol (E b). 

1894-Adolphe Sax  moare. Fiul său, Adolphe Edouard, preia toată afacerea. 

    După moartea lui Adolphe Sax, construirea saxofonului a suferit unele schimbări, cărţi multe s-au publicat şi mulţi compozitori/muzicieni  au continuat să includă saxofonul în creaţile lor. 
    În 1914 saxofonul intră în lumea formaţiilor de jazz. 
    În 1928 fabrica de saxofoane Sax a fost vândută Companiei  Henri Selmer. 

    Astăzi mulţi constructori de instrumente muzicale crează propriile lor linii şi modele de saxofoane şi continuă să încânte toate stilurile de muzică.
   Notele pentru toate categoriile de saxofon se scriu în cheia lui sol.