După ce ai cumpărat saxofonul dorit şi ai învăţat
să-l asamblezi, respiraţia şi poziţia corpului adoptată pe parcursul studiului
şi ulterior în timpul interpretării, sunt etapele de început atunci când înveţi
să cânţi corect şi eficient la saxofon.
Poate la
început aceste lecţii par plicitisitoare şi lipsite de interes, totuşi, importanţa lor este foarte mare deoarece odată
învățate corect devin automatisme şi clădesc fundamentul unui instrumentist
valoros.
Ordinea şi
respectarea paşilor este foarte importantă deoarece familiarizarea cu
instrumentul şi concentrarea asupra
respiraţiei corecte şi poziţiei corpului sunt esenţiale la formarea
atitudinii tale ideale de instrumentist. Aceste etape sunt prezentate de obicei
superficial şi în grabă celor care învaţă acest instrument la început, din
dorinţa de a trece direct la emiterea de sunete, note şi melodii.
Am considerat că poziţionarea mâinilor pe
saxofon necesită abordare separată şi este indicat să fie studiată după ce
înveţi cum să adopţi o poziţie corectă a corpului şi împreună cu grifura (digitaţia) saxofonului.
Înainte
să fixezi corect mâinile pe saxofon asigură-te că instrumentul tău este montat
şi asamblat corect.
Mai sus
ai o imagine cu părţile componente ale unui saxofon alto şi trebuie să arate
astfel atunci când este asamblat corect.
Cu excepţia saxofoanelor sopran, sopranino, toate celelalte arată similar cu
diferenţa mărimii şi a formei.
Cordonul de gât este un accesoriu esenţial
şi poate fi de diferite feluri şi forme (cordoane de gât sau hamuri).
Trebuie să-ţi alegi unul pe care să-l foloseşti cu plăcere şi să te simţi
confortabil atunci când începi să cânţi la saxofonul tău.
După ce ai montat corect părţile componente ale saxofonului tău şi ai
saxofonul prins de cordon sau ham să
fii foarte atent la postura corpului adoptată, indiferent dacă optezi pentru poziţia stând
în picoare sau şezând pe un scaun.
Poziţia
corectă a corpului oferă încredere celui care studiază şi cântă la saxofon
deoarece respiraţia se desfăşoară normal şi corpul este odihnit.
Etapa
următoare constă în poziţionarea celor două mâni, stânga şi dreapta pe grifura
saxofonului. Să nu treceţi la învăţarea grifurii până ce nu aveţi siguranţa
susţinerii saxofonului cu ambele mâini şi obişnuinţa atingerii clapelor pe
centru cu degetele, pe tastele perlă.
Modul corect de poziţionare a mâinilor pe
saxofon:
1. Puneţi mâna stângă pe partea de sus a saxofonului şi mâna dreaptă pe partea de jos ca în figura următoare.
2. Puneţi
degetul mare stâng pe centrul butonului de repaus din partea de sus a instrumentului. Apoi, puneţi degetul
arătător, degetele ulterioare
(mijlociul şi inelarul) pe tastele perlă din partea de sus a instrumentului. Multe saxofoane au 3 butoane mari albe (taste perlă) şi unul mic, degetele se
poziţionează pe cele 3 butoane mari. Unele saxofoane au un buton alb mare mai
sus de cele pe care sunt poziţionate cele 3 degete. Să te uiţi şi să numeri
câte butoane (taste perlă) vezi în zona unde trebuie să poziţionezi
degetele de la mâna stângă. Dacă vezi un total de 5 butoane, sari peste primul,
pui degetul index pe al doilea, sari al treilea şi pui cele 2 degete pe
următoarele 2 butoane.Vârfurile degetelor tale se vor acomoda cu senzaţia
oferită la atingerea şi apăsarea uşoară a acestor butoane şi cu timpul o să
devină ceva normal şi natural după câteva lecţii. Degetul mic va fi utilizat
pentru cele 4 clape adiţionale, care se găsesc în prelungirea naturală a
degetului mic de la mâna stângă.
3. Cu mâna dreaptă este mai uşor. Puneţi
degetul mare de la mâna dreaptă sub
butonul de odihnă (butonul de repaus) din partea de jos
a saxofonului (la unele saxofoane
acest buton este reglabil), degetul arătător, degetul mijlociu şi degetul inelar pe cele trei butoane
(taste perlă) ale clapelor de jos,
din partea opusă degetului mare. Mâna ta dreaptă poate găsi aceste
butoane chiar şi fără a te uita la ele. Degetul mic va fi utilizat pentru cele
2 clape mici laterale mai târziu.
Faceţi
aceşti paşi chiar înainte de a agăţa saxofonul de cordon sau ham pentru a vă
obişnui cu greutatea instrumentului şi a simţi saxofonul în toată splendoarea
sa. Unii instrumentişti cântă uneori fără sprijinul cordonului sau hamului,
lucru neindicat deoarece odată cu acumularea oboselii e posibil să pierdeţi
controlul instrumentului.
Asigură-te că ţii bine saxofonul, degetele sunt peste tastele
perlă ale clapelor chiar dacă cânţi sau nu. O poziţionare corectă este în măsură să te facă să accesezi cu uşurinţă tastele atunci când ai nevoie să cânţi.
Tastele de pe clapele saxofonului sunt numite simbolic taste perlă. Tu ar trebui să păstrezi degetele pe tastele perlă tot timpul.
Este destul de uşor să ţii un saxofon. Este greu să-l ţii în mod corespunzător şi corect. Ce vreau
să spun prin aceasta?
Este foarte
important să-ţi aminteşti un lucru
simplu, să nu muţi niciodată corpul
înaintea saxofonului, să aduci întotdeauna
saxofonul către corpul tău!
Pentru
a beneficia de valoarea acestor lectii si cursuri saxofon vizitează
cursuri saxofon lectii saxofon și
cursuri saxofon lectii saxofon și
Toate
cele bune !